Nu a fost asa intotdeauna. In liceu eram impreuna de dimineata, de cand ma luau pe sus (la propriu) de la ore, paaaaaaana seara tarziu, cand stiam ca nu mai avem transport in comun sa ne intoarcem acasa. Stateam si in zone diferite: Titan, Dristor, Baicului si Dr. Taberei.
In prima zi de liceu nu mi-a placut de niciuna. Rux statea in fata mea si am crezut ca e tiganca, din cauza tenului mai inchis. Avand in vedere ca mama imi atrasese atentia sa nu vorbesc cu tiganii (ultima oara cand am incercat o prietenie de felul asta, am ramas fara jucarii..) , cand Rux m-a rugat sa ii dau si ei orarul, eu m-am uitat speriata la ea si i-am zis ca nu il am. Ea intarziase la deschidere si pierduse partea cu orarul. Eu il aveam dar…o ascultam pe mama.
La cateva zile am descoperit ca aveam acelasi drum cu Cheji, cu 135. Ea nu stia asta. Eu o evitam pentru ca mi se parea foarte aroganta. Venea in fiecare zi la scoala cu cutii de biscuiti MaxiMix si cola. Se dadea cu rimel, avea un breton perfect, ochii verzi si mai avea si haine ultimul racnet. Mi se parea atat de fitoasa!!!!
If a venit in prima zi de scoala imbracata cu un sacou. “Iiii, fata asta e repetenta!!!”, si- zis in gand preminata de mine, care venise in prima zi cu parul valvoi, o camasa lalaie in carouri, in blugi si adidasi din piata. Era blonda, tunsa scurt, cu ochii albastri si arata foarte matur in sacoul ala. Colac peste pupaza, era prietena cu una cu 2 capete mai inalta decat ea. Era clar ca e repetenta.
Incet – incet s-au format bisericutele. Eu eram foarte retrasa si foarte preocupata de scoala, motiv pentru care nu faceam parte din niciuna. Insa imi placea tare mult grupul cu tipa maslinie, tipa aroganta si cea repetenta. Toata ziua radeau, erau dragute si atrageau atentia. Si aveau si iubiti!!! Erau foaaarte tari. Nici nu stiu cum am inceput sa ne salutam, insa stiu ca prin clasa a noua s-a organizat o excursie in care am fost toate. Atunci a fost momentul meu! Si-au dat seama ca eram okeiuta, asa tocilara si picata de pe luna cum eram. Aveam firi atat de diferite…poate de aceea ne-am si potrivit atat de bine: Rux era plina de viata, Cheji avea o personalitate puternica, If era visatoare, iar eu…retrasa, timida, ce mai: ratusca cea urata. Imi aduc aminte ca mereu incercau sa ma cupleze cu prietenul prietenului lor, doar ca sa nu raman in afara grupului. Acel prieten al prietenului era intotdeauna cel mai prapadit, uratel si prostut baiat din grupul baietilor. Ala pe care nu il vrea nimeni. Ei bine, cu ala ma cuplau…La un moment dat mi-am dat seama ca am si eu mandria mea si m-am cuplat cu un baiat de la blocul meu, care imi spusese ca are telefon de aur. Telefon FIX de aur. Bineinteles ca m-am dus a doua zi sa le spun fetelor cat de interesant e iubitul meu. Vaaaaai, cat au ras de mine, vai cat s-au amuzat... Inutil sa spun ca si acum, cand ne vedem, isi aduc aminte de faza cu telefonul de aur. Si rad de mine si acum si ii povestesc sotului meu cat de prostuta eram. Prin “prostuta”, va rog, a se intelege “credula”…Ma iubeau asa cum eram, iar ele erau eroinele mele. Imi doream asa de tare sa fiu ca ele! Furam ce mi se parea mie mai interesant de la fiecare: gesturi, atitudini, vorbe. Eram fete cuminti, asa mereu neastamparate cum paream: cheltuiam fondul clasei (pe care trebuia sa il tina If, responsabila clasei, cica…) pe iesiri la billiard, doar noi 4, ne jucam lapte gros cu baietii din clasa, ramaneam peste ore ca sa ne jucam cu restul colegilor whist in toaleta. Nu am sa uit niciodata cum am sarit pe geamul de la clasa, intr-o zi, ca sa mergem sa ne cumparam hot dog de la “La Manolica”. Toata lumea a aterizat jos cu bine (aveam clasa la parter), numai Rux a ramas atarnata pe rama de la geam, unde bine ca nu mai era geam. Tramvaiul 21 era in statie si toti pasagerii erau lipiti de geam sa o vada pe Rux cum se balanganea pe rama. Nu aveam puterea sa o ajutam, pentru ca nu ne puteam ridica de jos, de ras. Nu aveam nevoie de baieti, eram doar noi patru. Cercul se inchidea perfect. Fetele ii invarteau pe degete, iar pe mine ma intrigau povestile lor siropoase.
Cand diriga a zis ca are nevoie de fondul clasei, am inceput sa vindem care ce a avut, pentru ca banii nu mai erau de mult. Se dusesera la “Anita”, pe billiard, cola si pachete de tigari. Sau la “Planeta 34”. Saraca mama, s-a uitat cu niste ochi mirati la mine cand i-am spus ca am nevoie de bani pentru ca am spart un geam la scoala….”Tu, mami, ai spart un geam???” Nici nu stiam sa mint…Nici acum nu stiu.
In excursie ne-am sudat mai bine si apoi au inceput petrecerile. Bairame la Cheji, Revelioane si Paste la Rux. Parintii nostri stiau de micul nostru grup si nu se mai ingrijorau. Prin clasa a XI-a chiuleam ca sa mergem la If sa ne jucam carti. Cumparam o cutie de cafea, 3 pachete de tigari, 2 sticle de cola si ne jucam whist si renz de la 9 pana la 15, cand veneau parintii. Rux ne-a invatat sa fumam. Desi ea zice ca If…Nu se stie exact care. Cand veneau parintii lui If, stiau ca ea nu fumeaza, doar celelalte 3. Daca eram la mine, eu nu fumam, daca eram la Rux, ea era cea care nu fuma. La un moment dat au aflat parintii, dar au fost intelegatori. Era perioada cand tocmai apareau drogurile, pericolul era foarte mare.
Dar noi eram in lumea noastra. Mergeam la discoteca, mergeam la mare, mergeam la munte, cu bani putini, dar ne distram intr-un stil mare. Ne aveam una pe cealalta si nu mai aveam nevoie de nimeni si de nimic. Incepand cu clasa a XII-a, ne-am cam impartit, pentru ca eu faceam meditatii la mate cu Rux, iar If facea cu Cheji. Odata cu terminarea liceului, ne-am simtit pierdute. If a inceput sa munceasca, Cheji s-a mutat singura si si-a cautat de munca, eu eram pana peste cap cu facultatea, iar Rux isi facuse niste prieteni cu care mergea la curse de masini. Nu mai aveam acelasi program, nu ne mai vedeam asa de des. Si totusi, legatura era aceeasi. Eu si Rux eram la fel de apropiate, pe cand Cheji si If s-au certat foarte tare. Nici in ziua de azi nu isi aduc aminte de ce s-au certat. Aaaa, ba isi aduc aminte, dar de motive diferite. Au imbatranit si le-a lasat memoria. Varsta… Cert este ca au stat suparate aproape 3 ani. Era perioada marilor iubiri, suferintele erau extreme, iar prietenia mea cu Rux era foarte bine sudata. Ea era cea expansiva si grabita, eu eram cea care ii prezenta toate partile problemei, o tempera si o aducea cu picioarele pe pamant. Eu eram dramatica, iar ea ma consola. In continuare ne completam. Insa grupul nu mai era acelasi. Din cauza certurilor dintre If si Cheji, nu ne mai puteam vedea toate deodata. Imi era frica ca or sa se paruie. Asa ca ne-am racit…Ma vedeam cu Rux la fel de des, insa déjà nu mai aveam acelasi grup de prieteni, preocuparile erau total diferite, ma gandeam cu groaza ca grupuletul meu de 4 se va destrama de tot. Evident, daca se intampla ceva cu una dintre noi, era consiliu de urgenta la care participam toate, indiferent de ora si de locatie. Cand Rux a fost internata, am stat 2 zile pe coridoarele Municipalului, cu If intr-o parte si Chej in in cealalta parte. S-ar fi paruit putin, insa Rux avea nevoie de noi. Si noi eram acolo. No matter what.
Dupa facultate, ne-am gasit toate de munca. In domenii diferite. Ne schimbaseram destul de mult, eram mult mai mature, dar la fel de deschise cand ne vedeam, chiar daca asta nu se intampla foarte des. Stiam ca, daca avem nevoie, celelalte 3 sunt acolo. La un moment dat, If ne-a anuntat ca se marita. Deja???? Cand a trecut timpul??? If nu a invitat-o la nunta pe Cheji, pentru ca se temea de vorbe taioase din partea ei. Erau inca certate, iar Cheji se tinea pe pozitii. In ziua nuntii, insa, dupa socul pe care l-am avut vazand-o pe If mireasa (trecerea de la pulovarul verde, cu guler, crosetat de mamaie, la rochia alba a insemnat maturizarea atat a ei cat si a noastra,) ne-a sunat prietenul lui Cheji de atunci (actualul sot) si ne-a spus ajung si ei la nunta. Eu si Rux am ramas perplexe. Dupa 3 ani de cearta, Cheji vine la nunta lui If???? Oau!!! Am asteptat-o nerabdatoare la usa si, cand a ajuns, am chemat tanara mireasa. A ramas impietrita in mijlocul holului cand a vazut-o si au inceput sa ii curga lacrimile. Nu mai conta ca era machiata si ca ii curgeau fardul si rimelul in ziua nuntii ei, pe rochia ei de mireasa de culoarea untului, cu invitatii alaturi. Cheji, cu care era certata de 3 ani, a venit la nunta ei. Toate vorbele grele si certurile crunte erau de domeniul trecutului. Eram la nunta prietenei noastre, toate 4, si asta era tot ce conta. Ne-am luat in brate si am inceput sa plangem. Ne fusese taaaare dor de grupuletul nostru. In formula completa.
Dupa nunta, lucrurile au intrat pe fagasul normal. Ne vedeam o data pe saptamana, la cafea, si stateam de vorba paaaana seara tarziu, amintindu-ne tot felul de peripetii din liceu, povestindu-ne ce s-a intamplat de cand nu ne vazusem si dandu-ne seama cat de grea e viata de “om mare”. Cand If a ramas gravida cu primul copil am avut iar o perioada in care ne rarisem intalnirile. Cheji era pe vas, If urma sa aiba un copil, Rux incepuse sa munceasca in ture…drumurile noastre, candva comune, aveau alte directii. Pe If am vazut-o de 2 sau 3 ori gravida cu Vlad. A urmat cununia lui Cheji iar apoi, de ziua lui Rux, am primit mesaj de la If ca a nascut. Un baietel. De ziua lui Rux!!! A fost un al doilea prag psihologic pentru noi, dupa rochia de mireasa, pentru ca era clar ca vietile noastre urmau traiectorii din ce in ce mai diferite, iar lucrurile nu mai erau asa de simple ca in liceu. If urma sa aiba un copil!!! Cred ca nasterea lui Vlad a fost o lectie de viata pentru toate, pentru ca am reluat intalnirile. Mai mult pe la If pe acasa, datorita copilului, la rummy de data asta, nu la renz, cu mai putina cola si cafea decat pe vremuri, cu mai multa mancare sanatoasa si nu cartofi prajiti cu ochiuri, dar era ok. Eram iarasi noi 4, indiferent ca aveam domenii diferite de munca, soti, fini, nasi si chiar si alte grupuri de prieteni. Atunci cand ne intalneam, eram ca in vremurile bune. Aceleasi firi opuse care se completau perfect, cu diferenta ca am ajuns si eu cu picioarele pe pamant, bine ancorata in realitate. Cateodata mai bine decat ar trebui… Cand If ne-a spus ca e din nou insarcinata, socul nu a mai fost la fel de puternic. Ne-am obisnuit cu ea, mai grabita.
La intalnirea de 10 ani dupa terminarea liceului de luna trecuta, toti fostii colegi au ramas impresionati vazandu-ne in aceeasi formula. Eram neschimbate. Replicile haioase, ca si cele intepatoare, erau date tot de Rux, putin mai sobra, insa, din cauza serviciului. Sper sa isi revina. Ne e dor de ea, asa cum era in liceu.
M-am bucurat foarte tare luni, cand m-a sunat Rux sa imi spuna ca ne vedem toate joi, la film. A aparut “Totul despre sex 2”, filmul nostru de capatai, pe care l-am savurat episod cu episod. Nu impreuna, timpul nu ne permitea, dar asta nu ne-a impiedicat sa observam asemanarile izbitoare intre personaje si grupul nostru: Rux e Carrie, mereu nehotarata, se intoarce constant la Big; If – Charlotte, cea care si-a dorit mereu o familie si a facut totul pentru a o obtine; Cheji e Samantha, mereu in schimbare, cautand ceva nou (nu ne referim la barbati), iar eu sunt Miranda. Oare de ce? Nu mai vorbim de situatiile similare pe care, de multe ori, le traisem in viata reala la intensitate maxima. If ne-a anuntat ca ea déjà il vazuse…Urat din partea ei ca l-a vazut cu altcineva, asta este filmul nostru si trebuie sa il vada si cu noi!!! Nu a obiectat, avea timp de pierdut inca 3 saptamani cand urma sa nasca. Am reusit sa ne sincronizam la programul de munca / gravidenie / cursuri si am facut rezervari la film. Cat de frumos urma sa fie, noi 4 la “Sex in the city 2”!!!! Primul l-am vazut doar eu cu Rux si am plans de ne-au sarit ochii, acum urma sa fie mult mai emotionant. Super!!! Joi de dimineata primesc telefon de la If. Ea nu poate veni la film. Am simtit cum mi se urca sangele in cap. Am facut programari, ne-am chinuit sa fim toate libere, ce impediment mai era de data asta???? Era in spital. Avusese contractii cu o seara inainte si era sub observatie. Mi s-a oprit respiratia. If era in spital. Inainte de vreme. Nu e de bine. Am dat alarma la Rux si la Cheji ca s-a anulat filmul si sa facem asa incat sa ne ducem la spital. La 6, cand am iesit de la munca, If m-a anuntat cu o voce stinsa ca e programata la nastere prematura. Nu sunt eu doctor, dar stiu ca termenul “nastere prematura” nu e de bine. Am inchis telefonul si am inceput sa plang. Nu o mai auzim niciodata pe If atat de grava. Nici macar cand isi lipise buzele cu super glue, la mare, incercand sa isi lipeasca sandalele… Am ajuns toate intr-un suflet la spital, Cheji luase si provizii chiar: o sticla de 2 l de cola. Urma o seara grea, ne trebuiau tigari si cola. Am ajuns sus dar If era deja in sala de nasteri, ametita de la anestezie. Cand a inceput sa nasca, ne trimitea sms-uri, spunandu-ne ca impinge…Era ok If a noastra.
Fiind prima noastra “nastere”, eram toate 3 insirate pe scari, dandu-ne cu parerea despre nasteri. Cheji ce stia mai multe, eu si Rux ce habar nu aveam de capul nostru. Eram putin ingrijorate, dar convinse ca nu vor fi probleme. Sotul Alinei era calm, daca era vreun pericol, ar fi fost mai ingrijorat, ne ziceam. In timp ce stateam tacticoase ca niste babe pe scarile spitalului si palavrageam, s-a auzit un urlet groaznic. Era un urlet de durere, asa cum nu am mai auzit in viata mea. If, saraca…parca cineva o sfasiase. A urmat al doilea, parca mai ingrozitor, mai dureros. Am inlemnit toate trei. Ne-am uitat una in ochii celeilalte, incercand sa ne imbarbatam, doar asa se intampla la nasteri, nu? Totul s-a intamplat intr-un interval de 30 secunde, in care nimeni nu scotea un sunet. Erau de ajuns cele ale Alinei. Ne-am scurs incet, pe scari, incercand sa ne scoatem din minte tipetele. A fost una dintre cele mai urate senzatii de neputinta pe care le-am avut vreodata. Prietena noastra avea dureri groaznice si noi stateam neputincioase pe hol. Si o auzeam…Ni s-a explicat ca asa se intampla inainte sa iasa copilul. Nu conta, totul ramasese intiparit. Si va mai ramane o vreme…Cand a iesit doamna doctor sa-l anunte pe tatic ca are o fetita, eu, Rux si Cheji eram albe la fata, ravasite, cu ochii in lacrimi, de parca noi am fi fost cele care au trecut prin chinurile facerii. Eram transfigurate. Slava Domnului, atat If cat si pitica erau bine, deci ne puteam duce sa sorbim 2 tigari, una dupa alta. Cheji a luat-o pe scari atat de repede, incat nici fum nu a lasat in urma ei. Afara, la tigare, au fost 2 minute de liniste. Traisem atat de intens experienta nasterii prietenei noastre, incat eram lipsite de vlaga. Nu ne-am revenit pana nu am vazut-o, pana nu am vazut cu ochii nostri ca e bine. Si era bine, noi eram cele care aratau rau. Am plecat stiind ca e ok, dar putin mai mature decat eram cand am ajuns. De fapt, mult mai mature. Viata de om mare e complicata, am simtit-o aseara din plin. Si cand te gandesti ca dimineata plecasem de acasa cu gandul ca seara am sa fiu la “Sex in the city” cu fetele…Am asistat cu prietenele mele la efectul ce apare dupa “Sex in the city” , moment care ne-a apropiat si mai mult, de data asta pana la sfarsit.
P. S: Numele personajelor NU sunt fictive. Ele sunt prescurtari ale numelor de familie pe care fetele le aveau in liceu. In momentul in care s-au casatorit, am cerut si obtinut aprobarea domnilor soti aferenti, pentru a le folosi in continuare prescurtarile numelor de domnisoare. Cat despre Rux, am preferat aceasta prescurtare decat Lia.
