La el, in schimb, este altfel. Atunci cand isi doreste el ceva, imi face mie cadou lucrul respectiv. Si, ca sa exemplific, va prezint urmatoarele intamplari:
Abia ne
mutasem in casuta noastra frumoasa si mare. Atat de mare incat sunt doar 2
camere. Dar 2 camere frumoase. Ma rog…ne trambalisem cu toate obiectele de uz
casnic de la ai mei si de la el, insa nu aveam un scaun de birou. Si, cum toata
mobila era nou-nouta, nu putea sa stea orice scaun acolo. Dupa parerea lui.
Dupa parerea mea, un scaun e un scaun. Si, atata timp cat e util, poate sa fie
si un taburet cu 3 picioare. Dar…nu. Ne trebuia un scaun de birou, ca la carte.
Si nu orice fel, ci unul impozant. Mi-a aratat pe internet cateva modele, insa
mi se pareau groaznic de scumpe pentru un birouas mic, ca al nostru, motiv
pentru care am propus sa mai asteptam, sa mai vedem, sa ne mai gandim. Nu eram
deloc incantata de o astfel de achizitie, in primul rand din cauza spatiului
mic, si apoi si din cauza pretului. Stiind ca la mine asteptatul inseamna ca nu
il vom lua niciodata, sotul meu a decis altfel. Intr-o zi frumoasa de…joi, sa
zicem, m-a sunat la munca si mi-a spus ca mi-a pregatit o surpriza. Bineinteles
ca mi-am facut zeci de scenarii gandindu-ma la lucrurile frumoase cu care putea
sa ma surprinda. Si nu erau putine, credeti-ma. Astfel ca am venit intr-un
suflet acasa si am batut nerabdatoare la usa. El mi-a deschis timid, m-a pus sa inchid ochii si m-a condus in living. Cand
am luat mana de la ochi, mi-am vazut si cadoul. Cadoul MEU: un scaun de birou,
din acelea mari, demn de un birou in toata regula, nu de chichineata noastra. Adevarul
este ca…m-a surprins. Timp de cateva secunde bune am stat sa ma gandesc cand
oare i-am spus ca imi doresc asa ceva, de a decis el dintr-o data sa imi faca o
astfel de surpriza. I-am multumit frumos, in speranta ca fata nu imi va trada
surprinderea si mi-am vazut mai departe de treaba mea. Iar el a fost tare
incantat de cadoul pe care l-am primit…
De ceva
timp il bat la cap sa imi ia si mie telefonul – super telefonul. Nu ca mi-ar
trebui in mod deosebit si ca as folosi aplicatiile, insa am inceput sa ma simt
ca in Evul Mediu cu telefonul meu. Cum adica, toata lumea in jurul meu are
Iphone, mai putin eu??? Ma rog…mai in gluma mai in serios, i-am spus ca nu mai
pot supravietui in aceasta jungla contemporana fara Iphone. Recunosc, cand a
vrut sa imi dea vechiul lui telefon (care era putin mai mic in grad decat super
telefonul) l-am refuzat, pe motiv ca nu am ce sa fac cu un ditamai aparatul.
Deci ambitia mea era mai mult un moft. Dupa ce l-am pisat la creieri cateva
zile in legatura cu acest obiect, intr-o seara sotul meu imi spune suav:
“Iubito, sa stii, m-am gandit!” (Eu ma infricosez intotdeauna cand spune asta.
Experienta m-a invatat ca nu poate fi un lucru bun.) Si apoi continua :“Cand
iau salariul, iti iau o tableta!” Eu: “…..?????” Si…dupa o pauza de cateva
secunde bune, incercand sa ma controlez, desi o vena umflata la cap si culoarea
rosie a fetei imi tradau…surprinderea: ”O tableta, iubitule??? Ce sa fac eu cu
o tableta???? La ce imi trebuie mie asa ceva? Cand, in viata asta de pe pamant,
m-ai auzit pe mine ca imi doresc asa ceva, astfel incat sa imi faci un asemenea
cadou, in conditiile in care abia am terminat rata la laptop si mai avem si
calculatorul vechi, cu unitate, monitor si cablaraie, care ocupa o gramada de
loc??? De ce mi-ai face un astfel de cadou??” “Pai…m-am gandit asa…sa fie in
casa…” Am ramas muta cateva secunde si, ca sa imi manifest protestul legat de
acest…minunat cadou pe care se decisese sa mi-l faca, fara sa auda ceva din
gura mea, m-am dus in sa ma culc. M-am gandit ca este cel mai bun lucru pentru
sanatatea mea mintala si pentru sanatatea lui fizica. Am parasit campul de
lupta, eram mult prea periculoasa in acel moment si nu eram sigura ca ma puteam
controla.
Si
ultima, insa nu cea din urma intamplare, sunt convinsa, a avut loc acum cateva
saptamani. Avand in vedere ca se apropia ziua mea de nastere, urmand sa
implinesc o varsta venerabila de…29 de ani (cei care stiu ca sunt nascuta in
’82 sa isi vada de treaba lor si sa nu se apuce sa faca socoteli inutile…), pe
sotul meu l-au luat framantarile. Si, ca sa pun paie pe foc, am inceput sa il
descos despre cadoul meu. Trebuia sa fie unul minunat. Unul pe care doar un sot
iubitor il poate face sotiei sale la implinirea celor…29 ani. Liniste! Il rugam
sa imi zica despre ce e vorba, el ma refuza, motivand ca nu ar mai fi supriza,
eu insistam, el imi spunea ca imi zice, dar stric totul, eu nu mai voiam…si tot
asa. La un moment dat, mi-a spus ca este ceva extraordinar, pentru mine
si…pentru toata lumea. Ce???? M-au apucat nervii! Pai ori e pentru mine, ori
pentru toata lumea?? Cine implineste…29??? Eu sau toata lumea??? Toata lumea sa
primeasca de ziua ei, nu de a mea! Si mi-am dat seama. Pfff, sper ca nu o sa
fie un certificat in care sa scrie ca sunt mandra posesoare a unui
astru…Nuuuuuu, nu vreau o stea!! Eu vreau ceva practic, tangibil, de imbracat,
de parfumat, de incaltat…Ce vor femeile! Nu vreau o steaaaaa pe cer! Si am
inceput sa imi interoghez prietenii. Raluca trebuia sa stie, ea este
sfatuitorul numero uno in materie de cadouri. Ea stie, inainte de sarbatorit,
ceea ce isi doreste respectivul. Este un fel de guru. Deci Ralu trebuia sa
stie, motiv pentru care am sunat-o. M-a linistit, mi-a zis ca nu e o stea pe
cer. Si Ralu nu ma minte. Si sper sa nici nu se apuce vreodata. Bun, deci am
terminat cu steaua. Atunci o sa stau cumintica, imaginandu-mi ce bijuteriuta
sau ce parfum deosebit am sa primesc. Cu o seara inainte de ziua mea, Iubă scotocea de zor intr-o punga.
Intrucat este mare si nu ma vede, m-am strecurat in spatele lui si l-am urmarit
pana in dormitor. Ca o pisica, astfel incat nu m-a simtit decat cand m-am
impiedicat si era sa cad peste el. Bineinteles ca m-a gonit, mi-a zis sa imi
vad de treaba mea, lucru pe care l-am si facut, gandindu-ma ca in punga este
camasa de la munca. Mi-am facut de treaba in bucatarie pana cand a aparut
dintr-o data in spatele meu cu un tricou pe care scria “www.ginelash.ro - Un
blog cu talent! “. M-am uitat timp de 20 de secunde la tricoul respectiv,
nestiind ce legatura avea blogul cu talent cu parfumul meu. Sau cu bijuteria
mea. Bine, bine, blog-blog dar...cadoul meu unde e???? Adica, radem, glumim,
dar pana la cadou. El avea un zambet de la ureche pana la cealalta, cu
strungareata la vedere, asteptand reactia mea. Eu aveam un zambet tamp si
citeam de zor cele 2 randuri de pe tricou, incercand sa imi dau seama ce legatura
am eu cu textul respectiv. Ma rog, o legatura exista, pentru ca Ginelash este
numele de alint pe care il foloseste mama cand mi se adreseaza. Asta cand nu se
enerveaza si imi spune Virginia, ca la buletin. Deci stiam cine si ce e
Ginelash, dar imi asteptam cadoul. Cred ca fata mea a spus multe, pentru ca Iubă s-a intors, groaznic de dezamagit, si-a
dat jos tricoul si s-a dus trist in dormitor. Pffff, ce de la tara sunt. Cat de
entuziast era el si ce fata oi fi avut eu... Insa nu reuseam sa imi dau seama
cand i-am spus eu ca mi-as dori un blog. Nu am spus. In primul rand pentru ca
un blog trebuie intretinut, trebuie sa ai imaginatie, trebuie sa scrii in
fiecare zi. Eu nu numai ca sunt o putoare comoda, care prefer sa stea tolanita pe
canapea, in paturica mea care gadila simturile (asta cadou, fratioare, iubesc
paturica aia! ), insa nu pot scrie la comanda. Eu trebuie sa intru in starea
aia…numai starea aia ma face sa scriu. Nu asa…toata ziua-buna ziua cum fac bloggerii.
Eu…bloggerita, ete fleoshc! Nu am timp si nici chef. Cu toate acestea, m-am dus
si mi-am cerut scuze pentru reactia mea de 3 lei si am propus un compromis: el
se ocupa de partea tehnica (la care eu sunt praf si pulbere) si eu ma ocup de
scris. Ceea ce am si facut. Insa, cu riscul de a-mi dezamagi omuletii care
citesc prostioarele mele, nu am sa scriu des. Mai bine mai rarut si de
calitate, decat mult si prost. A, si am scos comentariile, pentru ca am gandit
blogul ca un jurnal. Jurnalul meu, pe care il fac public, cu singura conditie
ca nu vreau sa imi scrie nimeni in el. Vreau sa fie imaculat, asa cum erau
jurnalele mele in adolescenta. Stiam ca mama mai trage cu ochiul, insa apreciam
ca nu spune un cuvant despre ceea ce citea. Sunt gandurile si sentimentele
mele. Deci, comentariile se fac pe facebook, nu in jurnal. Jurnalul meu de
calatorie…prin viata J.
Morala: dragi barbati, cu unul
dintre urmatoarele 3 lucruri nu veti da NICIODATA gres, daca veti face cadou
unei femei, ascultati sfatul meu prietenesc:
- Parfum
- Bijuterie
- Buchet mare de flori
Pana la urmatorul
post, oricand ar fi el, don’t forget to stop and smell the roses!
