Eu nu am prins cine stie ce din comunism, dar in Moscova am simtit acest miros. Am simtit asta in privirile reci ale oamenilor, in fetele lor mereu preocupate si grave, in tonul vocii. Am simtit asta in arhitectura cladirilor, in frigul de afara, in micul dejun din fiecare dimineata (peste care mai bine sareai decat sa iti strici ziua). Putinii oameni cu care am reusit sa vorbesc in engleza, subiect la care vom reveni, pareau sa isi nege provenienta. Imi era clar ca acestia au calatorit la un moment dat in afara Rusiei si ca au luat un pic din caldura europenilor.
Sentimentul de retinere fata de Moscova si-a facut aparitia de cand am pus piciorul pe aeroport. In afara de faptul ca nu stiam unde e iesirea, pentru ca panourile sunt in proportie de 90% scrise cu litere chirilice, supraveghetori cu caciuli de blana, asa cum vedem in filmele in care ei, rusii, sunt mereu baietii rai, rasareau ca din senin si se uitau rece si scarbiti la trecatori.
Nu era chip sa vorbesti cu cineva, pentru ca ei nu inteleg ca mai exista si alte limbi, inafara de rusa. In plus, din respect pentru turistii care vin sa viziteze una dintre cele mai importante metropole, ar trebui sa stie un « ai dont spic inglis ». Ceva de genul « nu te mai chinui, fraiere, sa vorbesti cu mine, pentru ca te obosesti degeaba ». Ca sa nu mai vorbim de momentul in care intrebai cum sa ajungi undeva, in engleza, ei nu intelegeau decat in momentul in care numeai statia de metrou, iar atunci incepeau sa iti explice in rusa. Si explicau, si explicau…Si ii intrerupeai printr-un simplu « inglis, pliz » si ei vorbeau, si vorbeau.
Pana la urma, spuneai un « du-te naibii de rusnac capatzanos » printre dinti, cu zambetul pe buze, bineinteles, sa creada ca le multumesti pentru informatiile pretioase, si te duceai unde vedeai cu ochii, numai sa scapi de ei. Eu, absolventa de limbi straine, care adora sa vorbeasca intr-o alta limba decat cea materna si sa experimenteze una noua, care este convinsa ca se poate descurca in orice situatie dificila intr-o alta tara, tocmai pentru stapanesc cateva notiuni de baza daca nu ale limbii respective, cel putin ale unor limbi de circulatie internationala, m-am simtit singura intr-un oras imens cu ferma convingere ca, daca ma pierd, o sa mor inghetata intr-o statie de metrou, chircita intr-un coltisor si gandindu-ma la placinta calda cu mere.
Am refuzat sa invat orice insemna alfabet chirilic, orice formula de salut, preferand sa vorbesc in romana, cu intonatia de rigoare, singurul lucru pe care oamenii de pretutindeni il inteleg. Spre surprinderea mea, a mers ! Au fost foarte putine lucruri care m-au impresionat. Printre acestea se numara eleganta in trafic. Inchipuiti-va masini mergand bara la bara pe o autostrada cu 6 benzi ( 6 benzi pe un sens), care isi respectau colegii de suferinta si care nu « tricotau » printre benzi ca in Bucuresti. Acesti participanti la trafic erau solidari unul cu celalalt, erau resemnati cu situatia. Intr-adevar, nu existau multe masini de fitze, cu numere gen SEN, VIP, BOS sau altele, dar nu cred ca masinile erau « de vina » pentru felul ordonat in care circulau, ci educatia soferilor. Respectul fata de celalalt. Nu am auzit claxoane, injuraturi, nu am vazut flash-uri de la vreo masina condusa de cine stie ce smecher cu ochelarii de soarepe cap, vorbind la telefonul mobil.
Alt lucru (si cred ca ultimul…) care m-a impresionat a fost privelistea (de departe, ce-i drept…) a bisericii Sf. Vasile. Atunci cand cineva a propus sa mergem pe jos (in conditiile in care in ziua respectiva ajunsesem, aveam la activ 2 zboruri, ma trezisem la ora 3 dimineata, era ora 11 noaptea, aproximativ –5713 grade Celsius afara, ningea si mai batea si vantul…) cum ziceam, cand cineva a propus sa mergem pe jos sa vedem Biserica Sf. Vasile, Piata Rosie si Palatul lui Lenin, am crezut ca mi se taie picioarele si ca, facand o ultima sfortare, am sa ucid pe cineva. Am mers, mai mult tarata decat curioasa.
Biserica Sf. Vasile, frumos colorata, prea mult colorata in comparatie cu bisericile sau catedralele pe care le-am vazut pana acum, mi-a insuflat un aer oriental, lucru care m-a facut sa raman sa o admir in tacere, facand abstractie de conditiile vitrege mai sus enumerate. Poate nu intelegeti ce-am vazut eu oriental la o biserica ortodoxa, nici eu nu prea inteleg, sincera sa fiu, dar asta am simtit, fiind poate influentata de admiratia pe care o am pentru cultura orientala si realizand ca, din punct de vedere geografic, Rusia face parte din Asia.
Daca ar mai fi sa plec vreodata la Moscova (desi nu as mai pleca decat daca as suferi de amnezie si / sau de un sadomasochism crunt) cred ca as pleca dimineata si m-as intoarce seara, iar principalul (si singurul, cred…) obiectiv turistic ar fi Biserica Sf. Vasile, a carei imagine am pus-o bine in cutiuta mea speciala cu « Chestii care m-au emotionat ».
