Ziua de marti se preconiza
una destul de linistita. Cardul de acces in cladire inca functiona, aparatul de
cafea la fel, aceleasi fetze zambitoare..sau nu… pe coridor. O zi obisnuita la
enterprise. Prima valvataie s-a aprins o data cu colega Cristina. In momentul
in care, cu ochii in lacrimi si vocea tremuranda, a inceput sa tipe din cauza
unor hartoage, mi-am zis ca o sa fie o zi grea. Cu toate ca izbucniri de genul
asta avem o data la 3-4 zile. Nu e ceva iesit din comun, pana si colegii noi
s-au obisnuit cu urletele noastre.
Presiunea este una foarte mare si asta cred
ca este un mod inconstient de refulare.Am propus sa ne luam o ora pe
saptamana, sa urcam pe cladire si sa
tipam cat ne tin plamanii. Inca se discuta propunerea mea. Acum imi dau
seama de ce dureaza atat de mult sedintele cu conducerea...
Punctul culminant al zilei a fost dupa masa, cand, din
avionul care oprise in Rodos sa lase turisti, avion care urma sa plece mai
departe, in Creta, sa lase restul de turisti, lipseau mai multi oameni decat
trebuia. Aproape in acelasi timp, 3 dintre ei au sunat sa ne spuna ca nu le-au
ajuns bagajele, iar agentia locala ne-a sunat sa ne spuna ca are 3 turisti care
nu figureaza pe listele lor. Ca lucrurile sa fie clare, in termeni pe intelesul
tuturor, avionul care pleaca catre destinatia Creta, opreste inainte in Rodos,
ca sa lase pasagerii ce si-au luat vacanta in Rodos, iar apoi pleaca mai departe
in Creta, sa ii lase pe cei care si-au rezervat concediul in Creta. Colegele
Flori si Elena, care se ocupa de Grecia, ramasesera cu telefoanele la ureche si
nu stiau de unde sa inceapa investigatia. Ceva se intamplase, insa de unde era
greseala? Lucrurile pe hartie erau foarte clare: 15 oameni trebuiau sa coboare,
restul de 24 urmau sa mearga mai departe. Realitatea era alta: in loc de 24, in
avion erau numai 23. Ceva nu era in regula, din moment ce oamenii de jos nu se
regaseau pe hartiile agentiei locale. Mai in gluma, mai in serios, Elena arunca
bomba: or fi coborat mai multi decat trebuiau sa coboare. Nu se poate! Doar se
anunta in avion: “Buna ziua, am ajuns in Rodos, pasagerii care trebuie sa
coboare, sa se inghesuie repede spre usa. Dupa coborarea acestora, vom pleca
mai departe catre Creta.” Insa romanul cand pleaca in vacanta…nu mai asculta,
el coboara la prima, nene… Lucrurile deja incepeau sa prinda contur: 3 dintre turistii care trebuiau sa coboare in
Creta, au debarcat mai devreme, in Rodos, de aceea nu isi gaseau bagajele pe
aeroport si de aceea nu apareau pe lista de transfer. Problema era ca alti 2,
dintre cei care trebuiau sa coboare, ramasesera in avion. De aia nu ieseau la
numaratoare. Panica, panica, telefoane multe, in jumatate de ora totul era
rezolvat, toata lumea era in destinatia pe care si-o dorise.
Insa cum au stat, de fapt, lucrurile, cu cei care au
uitat sa coboare:
Domnul
si doamna Ionescu (nume neaose, evident, fictive), oameni muncitori, ea
lucreaza la banca, el este “something-something-something manager”, isi
achizioneaza vacanta in Rodos, din timp, cu reducere, ca niste oameni cu capul
pe umeri ce sunt. Se intalnesc cu prietenii la “Carul cu bere”, discuta despre
destinatia aleasa, isi cumpara ghiduri, isi printeaza harti si informatii de pe
internet, ce sa mai, se pregatesc ca lumea sa plece in vacanta. Urla la cei de
la agentie ca “de ce nu ne dati, domne, vaucerele, ca noi am platit!! Ca am
vazut noi la tv ce se intampla si cum inselati oameni seriosi ca noi! Noua sa
ne dati vaucerele, ca mergem la OPC!!” Ce sa le explici ca blestematele alea de
documente se emit si ele toate odata, ca sa nu fie haos, ca, si daca isi
primesc documentele pot fi inselati, ca oricine stie sa faca 3 hartii in paint,
corel si alte programe, nu ai cu cine…Ii lasi in plata Domnului si speri sa nu
atraga toate energiile negative cu rautatea lor, ca, oamenilor ca astia, mereu
li se intampla cate ceva rau. Asta e legea firii, ce sa faci…
Vine
si ziua plecarii. Vin cu bagajele la aeroport, bagaje atent ferecate, ca nu
cumva sa li se fure din ele. Doamna Ionescu o suna inca o data pe colega de
birou, Alina, ca sa o atentioneze sa nu cumva sa o sune cand e in vacanta, ca
“e scump rumingu’, vezi si tu cum te descurci. Daca e ceva urgent, zi-le sa
astepte, ce naiba, ca nu or muri pana ma intorc eu din concediu! ”. Domnul
Ionescu, ca un “something-something-something manager” responsabil ce e, suna
si el la birou sa le dea angajatilor de sub el (de obicei unul singur, care si
el are pe cineva in subordine) ultimele directive, si sa reaminteasca sa il
sune oricand daca e vreo problema (gen: nu mai e hartie la imprimanta, sau a
cazut internetul), ca are telefonul de firma cu el.
Doamna
Ionescu, foarte sic imbracata, arunca un ochi la celelalte femei, la coada la
check in
-Ce
taranci, cum sa pleci in slapi in concediu?? Vezi, draga, zice intorcandu-se
pretioasa catre sot, ti-am zis ca am alta prestanta daca vin in tocuri. Ufff,
si ti-am zis sa iti iei pantalonii lungi, in bermudele alea colorate zici ca
esti de pe Dunare…Zau asa!
El,
cu o scobitoare in coltul gurii, se uita insistent la doamna care face check
in-ul:
-Bai
frate, da’ zici ca e in reluare femeia asta! Hai, doamna, ca pierdem avionul
din cauza ta!
Predau
bagajele de cala si se indreapta catre poarta de control. Alta inghesuiala. Ce
mai zici ca doamna trebuie sa isi scoata bratarile zanganitoare, cureaua si sa
se si descalte.
-Draga,
da’ ce e controlul asta?? Mergem in vacanta, nu in Afganistan!! Ne trateaza de
zici ca suntem ultimii teroristi!
Sotul
rade pe sub mustati, pe el il doare la…sandale, care se asorteaza la fix cu
camasa si bermudele colorate. Cum sa ii piuie poarta?
-Ti-am
zis sa nu te inzorzonezi atata, na’, acum da-le pe toate jos!
Trec
si de control, nu inainte ca doamna sa ii arunce o privire uracioasa fetei de
la securitate. Ajung in duty free, unde domnul isi cauta insistent un parfum.
Nu stie cum se numeste, insa il poate repera daca se da cu cate putin din
fiecare. Sa fie Calvin Klein de la subratul stang?? Versace de la cel drept???
Ntz, ntz, nu il gaseste si pace! Lasa, il mai cauta si in Grecia!
Se
imbarca. Avionul decoleaza, incepe sa se serveasca mancarea. Ea:
-Vai, draga, ne dau cate un sendvis! Pai la ditamai
compania, doar un sendvis?? Ce naiba, am platit o gramada de bani pe biletul
asta! Puteau sa ne dea si noua un pranz ca lumea!
-Lasa, draga, ca ne scoatem cu bautura. Cer eu o tarie.
-Tarie??? Pai ce vrei, sa ajungi pilit?? Uite ce e, eu nu
am chef sa incepi cu prostiile, suntem si noi in concediu, nu mai esti cu Liviu
si cu Stefan la terasa, sa te faci muci! Si acum ma felicit ca nu am mers cu ei
in concediu! Si cu proastele lor de neveste! Ai vazut-o pe Mioara ultima data
cand am iesit?? Pai aia era bluza de venit in Centrul Vechi?? Zici ca era luata
de la “Orice produs 10 lei”! Da-o naibii
de treaba, ca ne faceam si de ras!
-Ei, ma pilesc, imi iau un uischi, asa, cat sa fiu bine
dispus. Doar suntem in concediu, nu la manastire! Sper ca nu o sa fii cu gura
pe mine, ca abia am plecat! Domnisoara, zice intorcandu-se spre insotitoarea de
zbor, un uischi va rog!
-Bineeee, binee, zice doamna inciudata. Sa nu spui ca nu
ti-am zis!
Nici nu termina bine de mancat, ca semnalul sonor ii
avertizeaza sa isi lege centurile de siguranta, ca incepe aterizarea. Ea:
-Ahhh, imi spusese aia de la agentie ca se face o escala.
La intors parca avem direct. Unde sunt biletele? Le-am bagat in caseta aia de
sus, ca si astia nu ne lasa cu gentile la indemana, poate avem nevoie de ceva.
Se iau din nou cu vorba, despre masina lui Liviu, despre
terenul pe care si l-a cumparat... Se anunta ceva in avion, insa dezbaterea lor
era mai importanta. Aterizeaza, lumea se inghesuie spre usa de iesire. Ea:
-Off, nu mai plecam odata! Abia astept sa ajungem in
Rodos! Ce naiba, daca mai stam mult o sa pierdem o zi de plaja. Ce dureaza
atat?? Sa vezi ce reclamatie le fac alora de la agentie, asta e bataie de jos,
domne!
El, pilit, dupa un uischi:
-Hoo, ca o sa ajungem! Sper sa fie bun ol inclusivu’ ala,
ca mi-e pofta de o bere! Mai stii in Turcia ce bine a fost? Vezi ca tu ai ales
vacanta anu’ asta, daca nu e ca in Turcia, sa vezi ce patesti! Ne trezeam,
mancam, mergeam la plaja, mancam, beam, seara mancam din nou. Mancarea era
mancare, bautura, nu mai zic! De toate aveam. Sper sa fie la fel, ca grecii
astia sunt cam in cacat. Auzi, da’ ai intrebat-o pe aia de la agentie, sa nu fie
vreo greva ceva, ca ii sun si ii injur!
-Nu, draga, cica e bine. Am citit si pe internet.
Avionul se pregateste sa decoleze catre Creta, se face
anuntul cu centurile, bla, bla, se ridica de la sol.
Ea:
-Auzi, da’ unde om fi oprit? Ia uite ce frumos se vede pe
geam, poate data viitoare mergem aici.
El:
-Habar nu am, nu tu ai fost aia cu organizarea? Ce ti-a
zis aia de la agentie? Auzi, da’ insula asta nu seamana cu pozele alea de mi
le-ai aratat tu pe internet? Parca asa era si acolo unde trebuie sa ajungem
noi.
-Nu stiu, draga, ca geanta mea e sus. Ridica-te si tu si
da-mi-o sa ma uit sip e biletele alea, ca asa m-a zapacit aia de la agentie, ba
ca e zbor direct, ba ca are o escala…Niste nesimtiti! Nu mai stii cat am tipat
la ea sa imi dea vaucerele?
El se ridica de pe scaun, ii scoate geanta, care cantarea
vreo 5 kg, scoate o injuratura printre dinti si se arunca din nou pe scaun. Ea
scoate biletele, se uita de doua ori, se uita pe hartia de la agentie, scoate
si pozele si ramane inmarmurita:
-Draga, cred ca aici trebuia sa coboram! Ia uita-te si tu
pe hartiile astea, ca io nu mai inteleg nimic. Si cheam-o dracului pe
stewardesa!!
El ia hartiile, se uita prin ele ca matza-n calendar
(exista alta expresie, insa m-am abtinut in a o folosi) si striga dupa
insotitoarea de zbor, care vine repede, vazandu-I agitate.
-Da, spuneti, ce s-a intamplat?
Ea:
-Domnisoara, va rog sa va uitati si dumneavoastra pe
hartiile astea, ca io nu mai inteleg nimic! Unde ne-am oprit si unde trebuie sa
coboram??? Ca si astea de la agentie, mi-au dat o suta de hartii!
Insotitoarea de zbor ia documentele de calatorie, se uita
pe ele, se uita la ei, se uita din nou pe hartii, se uita din nou la ei, le da
inapoi, ii roaga sa se linisteasca, ca revine imediat. Se duce in cabina
pilotului:
-Domnule capitan, avem o problema!
Capitanul isi da jos picioarele de pe bord, isi stinge
tigarea si se intoarce catre fata, evident, alarmata:
-Ce e, iar iese fum de undeva??? Futu-i mentenanta ma-sii
de treaba, ca le-am zis sa nu mai stea la taclale si sa se uite ca lumea!!
-Nu, nu iese fum, avem 2 pasageri in avion, care trebuiau
sa coboare in Rodos…
-Ce???? Pai si acum si-au dat seama??? Ce au pazit pana
acum??? Bai, frateeee, ar trebui sa primesc spor si pentru prostia altora!
Bine, hai ca intoarcem avionul, ce drecu’sa facem! Hai, pregateste pasagerii!
Si vezi daca mai sunt si alti prosti ca ei prin avion. Doamneeee, da-le,
Doamne, minte!!
Pilot cu experienta, capitanul trage frana de mana,
intoarce cu scartait de….aripi si se pregateste de aterizare. Intre timp,
insotitoarea de zbor se intoarce la personajele noastre, le explica ce s-a
intamplat si ca trebuiau sa coboare. Doamna Ionescu incepe sa tipe si sa le
injure pe “alea de la agentie”, domnul Ionescu, tot numai un ranjet, se delecta
cu decolteul insotitoarei de zbor, multumindu-se sa bolboroseasca: “Vezi, ti-am
zis eu sa mergem in Turcia, tu nu si nu! I-am zis, domnisoara, sa mor io ca
i-am zis!” Stewardesa incerca in zadar sa o linisteasca pe doamna, explicandu-i
ca domnul capitan intoarce avionul si ca totul se rezolva, doamna Ionescu era
un veritabil personaj din Caragiale, care isi dadea ochii peste cap, mai-mai sa
lesine, ca “aia de la agentie sunt de vina!” Degeaba ii explica stewardesa ca
s-a facut anunt in avion cu locul unde au aterizat, ca au fost informati si la
decolare despre urmatoarea destinatie, nu aveai cu cine sa te intelegi…Doamna
Ionescu urla ca va da in judecata agentia, ca se duce la OPC, la televiziune,
la Basescuuuuuu!!!!
Sper se inteleaga ca toate aceste aceste actiuni sunt
fructul imaginatiei mele, numele sunt absolut fictive, orice asemanare cu
realitatea este pur intamplatoare. Dumnezeu stie ce s-a intamplat intr-adevar
cu oamenii aia. In orice caz, pentru a evita acest tip de probleme, rog
insistent colegii de breasla sa le explice clar turistilor la ce statie trebuie
sa coboare: la prima sau la a doua.
