Prima intalnire cu cea dintai
dragoste a vietii mele a fost una pe care nu am sa o uit niciodata. Eu tremuram
de emotie si aveam fluturasi in stomac, el mi-a parut un pic intunecat. Avea o
zi proasta. De fapt, toata saptamana a avut toane. Intalnirea trebuia sa fie
una de serviciu, insa eu m-am indragostit. Nu aveai cum sa nu o faci. Avea o
mina aspra, insa mirosea a vanilie, ceea ce imi dadea o senzatie de bine, de
caldura.
Ma trezeam in fiecare dimineata si il respiram, nevenindu-mi a crede
ca sunt acolo, langa el. Saptamana a fost minunata, m-a purtat prin multe
locuri frumoase, mi-a aratat peisaje care aveau insemnatate doar pentru noi doi.
Nimeni nu le intelegea si nu le simtea asa cum o faceam noi. Dupa care am
plecat. Cu o strangere de inima si cu speranta in suflet ca ne vom revedea cat
mai curand. Am vazut multe poze cu el, singur sau in compania altor femei. Insa
nu am fost niciun moment geloasa. Un lucru atat de frumos nu il poti tine doar
pentru tine. M-am bucurat cand am auzit lucruri bune despre el, m-am intristat
cand am auzit ca ii e greu.
Anii au trecut si eu am mers mai
departe. L-am pastrat intr-un coltisor din inima, insa, nu cu mult timp in
urma, mi-am intalnit marea iubire. In viata conteaza prima si ultima dragoste.
Ce este intre cele doua sunt doar aventuri. Aventuri frumoasa, insa…doar
aventuri. Marea iubire mi s-a infatisat intr-un mod intimidant. Nu mi s-a mai
intamplat asta pana acum. Era impozant si pedant, galant si modern, cald si cu
o anume prestanta pe care numai el o are. M-am indragostit pe loc. Din nou, nu
aveam cum sa nu o fac. Am petrecut o saptamana de vis, la fel ca si primul, m-a
condus in locuri superbe si am trait sentimente pe care numai el mi le putea
oferi. Nu ma mai saturam de el. Ma bucuram de fiecare secunda cand ramaneam
singuri. Chiar si cand eram cu restul oamenilor, il priveam pe furis, si
trimiteam cate un pupic. El era mult prea arogant sa faca la fel, insa stiam ca
ii sunt draga. Altfel nu ma coplesea cu atat de multa caldura. Eram doar noi si
restul lumii. Si doar asta conta.
Acum o saptamana am fost anuntata
ca trebuie sa ma intalnesc din nou cu cel pe care credeam ca l-am uitat. Pentru
cateva secunde mi s-a oprit respiratia. Nu il uitasem, doar ca il inchisesem
bine intr-o cutiuta. Numai cand i-am auzit numele si fluturasii si-au facut iar
aparitia. M-am bucurat enorm, doar l-am iubit enorm. Nu stiu cand a trecut
timpul si a sosit si ziua revederii. Eram atat de emotionata, incat abia puteam
respira. Am coborat din masina si…era acolo. La fel de intunecat cum il
intalnisem prima data. Acelasi miros de vanilie m-a facut sa zambesc. Arata
aproape la fel. Insa eu nu mai eram la fel. Trecerea timpului si-a pus bine
amprenta asupra inimii mele. Eu mai eram acolo unde ma lasase el. A incercat
din rasputeri sa ma duca prin locurile frumoase pe unde ma plimbase odata, sa
mancam impreuna in restaurante fitoase. Insa…nu mai era la fel. Mi se pareau
dragute incercarile lui, insa eu nu ma regaseam. Mergeam pe aceleasi urme, insa
urmele se stersesera de mult. Timpul le-a sters. Sau marea si ultima iubire o
facuse? Am incercat si eu si el timp de cateva zile sa reluam ceea ce fusese
odata frumos. La plecare, m-a sarutat rece pe obraz si ne-am luat ramas bun. Ma
voi bucura de fiecare data sa il revad, insa nu imi va mai trezi niciodata
sentimentele de mult uitate. Imi e drag si imi va fi toata viata, insa…iubesc
pe altcineva.
Ca sa fim bine intelesi si ca sa nu
provoc neintelegeri: tocmai ce m-am intors din Koln, insa tot Dubaiul este si
va fi marea mea dragoste!
